Inceputurile si sfarsiturile de an scolar ma dezgusta. Nu atat de tare ca un manelist care umbla pe strada ascultand genul muzical preferat la telefon, dar ma dezgustia.

Mi-am pus in plan sa nu merg la deschiderea festiva pentru ca am auzit destul timp de 11 ani imnul Romaniei, timp de 11 ani am ascultat acelasi discurs plictisit in care se preamareste conducatorul scolii si investitiile facute, dandu-mi impresia de deschidere de an in stil comunist. Ancu a tras de mine sa mergem la deschidere, vezi Doamne, poate va fi ceva interesant. Deschiderea festiva trebuia sa inceapa la 9:30, cand am ajuns la ora 10:15, predica popa.

Fiind in alegeri, din cate am inteles, preotul a ramas la urma. Au avut cuvantul membri din diverse partide (doua la numar), prefectul, primarul si alte persoane importante care trebuie sa laude si sa preamareasca institutia in care se afla. Daca sunt prezenti la scoala X, scoala X e cea mai buna din oras si scoate elevi deosebiti, daca se afla la scoala Y, aceasta din urma e cea mai deosebita, mai frumoasa, mai chiparoasa etc etc. Totusi, e scuzabil pentru ca suntem in plina campanie electorala.

Dupa aceleasi povesti nemuritoare cu “veti avea un an greu” pe care le aud in fiecare an, a mai aparut o intrebare noua “unde mergeti mai departe?”. Revin intr-un alt post cu posibilele raspunsuri la aceasta intrebare corelat cu cacatul (va rog sa ma scuzati) in care este bagata minunata tara pe nume Romania, incepand de la sistemul educational (unde, uneori se da spaga incepand cu grupa mica, pentru a avea copilul un loc decent unde sa creasca si sa fie educat, pentru a avea un viitor stralucit, plin de tigari, bauturi si pitipoance, vezi unele cazuri din Bucuresti) si terminand cu sistemul medical care este pe nicaieri. In fine, trecem mai departe. Viata merge inainte, daca nu ne gasim de lucru putem merge linistiti la furat.

In urma tuturor ideilor care mi s-au agatat pe minunatul creier, m-a luat foamea. Am luat localurile la puricat: Ketchup era plin, Tiffany era plin, in Iulyban mai erau cateva locuri. Am zis ca nu dau cioara din mana pentru stolul de pe gard asa ca m-am asezat la masa. Si am stat si am asteptat si am asteptat si am asteptat. Dupa vreo 45 de minute soseste pizza (se vedea de la o posta ca mancarea era servita dupa favoruri, oameni veniti dupa mine au fost serviti inaintea mea).  Pe langa toate astea, nesimtirea si mai mare a ospataritei a fost ca nu mi-a raspuns la o intrebare simpla “Domnisoara, acum taiati porcul pentru pizza?”. Am penalizat-o: nu am lasat bacsis. Pe viitor mai bine investesc 100 de mii intr-un taxi si merg la R&R.

Dejul s-a transformat in Cocaland. Ma gandesc foarte serios ca la batranete sa ma duc intr-o alta tara (daca nu mai repede). La fast-food era un grup de copii cam de clasa a 6-a care macelareau din niste pizza (sau pizze?). Aveau niste aere de vedete de-ti fugea pofta de mancare. Toti cu geci “Versace” sau “Armani”, imbracati la fel, presupun ca toti erau funky (ascultand cu placere manele). Te priveau de sus in jos chiar daca inaltimea lor nu era un atuu, ridicandu-se pe varfuri ajungeau undeva pe sub barbia mea. Daca tinerii astia ne vor conduce tara pe viitor, cred ca generatia ’90 a fost si va ramane ultima generatie normala, generatie care nu si-a pierdut virginitatea la 12-13 ani.

Atat am avut de spus. In general prin aceleasi intamplari poti sa treci in fiecare zi. Uneori ma gandesc ca ne meritam soarta. Emanciparea unui popor de tarani este imposibila.