Baietii de la BroHouse au lansat un concurs prin care ofera un logo unui proiect realizat de tineri.

Proiectul meu din studentie va fi o agentie de turism si anume Carpontica Travel. Cred ca majoritatea persoanelor, cand aud agentie de turism, au impresia ca vreau sa duc romani si sa-i plimb prin Franta, Germania, Italia, Spania, Grecia sau prin alte locuri din afara, la preturi cat mai mici si calitate a servicilor direct proportionala cu pretul.

Nu, eu vreau sa fac ceva diferit. Eu vreau sa atrag turistii straini in Romania, prin oferirea unor pachete perfecte si ieftine, prin care sa fie tratati ca si niste regi.

Ce am facut pana acum pentru proiect: am gasit o persoana deosebita care mi-a oferit agentia de turism de care sa ma ocup si s-o modelez dupa placul meu, am vizitat o parte din Maramures, am facut peste 1.000 de poze la toate obiectivele turistice, pe care le-am urcat pe viitoarea pagina a agentiei. Mai pe scurt: am facut treaba multa pe bani putini.

Aventura cu Maramuresul a inceput intr-o luni dimineata, cand, impreuna cu Ancuta, ne-am luat rucsacurile in spate si am pornit inspre Baia-Mare. Chiar daca aveam dinainte pregatita lista cu atractiile pe care trebuie sa le vizitam, am ajuns la concluzia ca ori sunt neinteresante, ori nu avem destul timp sa mergem sa le vizitam. Cum altfel puteam calatori ieftin si rapid, decat cu masina de ocazie? Prima oprire a fost in Baia-Mare, unde, flamanzi, am cautat Muzeul Satului, dar pe care nu l-am gasit. Daca ma gandesc mai bine, la cat de flamanzi eram, nu ne-ar fi atras nici o atractie turistica, decat daca ne dadeau de mancare. Totusi, am mai fotografiat centrul istoric si Turnul Stefan. Trebuia sa ajungem in Chiuzbaia la Rezervatia Fosiliera, apoi in Cavnic, dar ne-am hotarat ca e timpul sa mergem in Sighetul Marmatiei, pentru ca era in criza de timp (era doar ora 11, dar noi eram in criza de timp). Dupa o plimbare cu autobusul pana in Baia-Sprie, am prins o masina de ocazie care ne-a dus pana in Sighetul Marmatiei si care ne-a oferit si o prezentare a orasului gratuit. Dupa serpentinele de pe Gutai, de-abia am asteptat sa ne dam jos din masina.

In Sighetul Marmatiei nici nu am stiut de unde sa incepem cu fotografiatul. Am ajuns, totusi, la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Nu ne-am lasat pana nu am fotografiat fiecare celula a inchisorii. Dupa o ora in care am vizitat tot ce se putea vizita in cadrul muzeului, am pornit inspre Sapanta. Era ora 15, eram rupti de oboseala, umblam pe strada fara sa stim in ce directie trebuie s-o luam. Am avut noroc si de data asta, un domn a binevoit sa ne duca 20 de km pana in Sapanta.

De cand imi doream sa vizitez Sapanta, dar nu mi-am imaginat niciodata ca e asa departe de Dej. Totusi, intr-un final, visul meu a devenit realitate. M-a surprins numarul mare de turisti prezenti in zona, majoritatea turisti straini: francezi, germani, in mare. Cimitirul de la Sapanta e un loc deosebit si unic: un cimitir pe crucile caruia sunt ironizate persoanele care zac in morminte. Pentru mine, ca roman, a fost usor sa inteleg ce scrie pe cruci, pentru straini mai putin; totusi, am facut o fapta buna si le-am tradus cateva insemne unor francezi.

Dupa ce ne-am facut cumparaturile din fata cimitirului, am pornit inapoi spre Sighetul Marmatiei, unde urmatoarea oprire a fost Muzeul Satului, o poarta spre trecut. Asezat pe un deal la iesirea din Sighet spre Baia-Mare, este un sat articifial, construit prin mutarea unor locuinte din tot tinutul maramuresean si asezarea lor in jurul unei biserici. Din tot muzeul, lipseau niste oameni imbracati in costume populare, care sa te intampine calduros. Totusi, atmosfera pe care ti-o ofera satul este una deosebita. Te rupe de prezent si te arunca direct in trecut, cand curentul electric era ceva necunoscut, cand aveai fata de maritat, puneai un par in fata casei si-l umpleai cu oale, cand nu exista parchet sau pardoseala ci lut.

Se insera, era cam ora 19 si era timpul sa pornim spre Poienile Izei, locul nostru de cazare pentru cele 4 zile ale sejurului. Cu greu am ajuns in acest capat de lume, dar ne-am cazat rapid intr-o pensiune, care ne-o oferit niste conditii ireprosabile. Dupa o masa copioasa, am cazut amandoi in pat, rapusi de oboseala.

A doua zi, in jurul orei 10 am pornit din nou la drum. Trebuia sa ajungem la Barsana, sa vizitam Manastirea. Dupa ce treci de poarta manastirii, parca intri intr-un alt taram. Constructiile sunt perfecte, aranjarea lor este perfecta, totul in jur este perfect. Complexul este o realizare de invidiat, pus la punct si construit de niste maicute. Daca eu am ramas impresionat, inseamna ca oricine poate sa raman impresionat la vizitarea manastirii.

Dupa ce am iesit de pe poarta manastirii, a inceput distractia: nu mai stiam in ce parte s-o luam, ca sa acoperim atractiile. Am facut o boacana cu drumul: spre exemplu, daca vreau sa ajung in Gherla, am mers pana in Cluj dupa care am venit inapoi in Gherla. Cam asa am patit noi. Am mai vizitat Muzeul Sculptorului Ioan Barsan si Complexul de Mestesugarit din Ieud. In a doua zi nu am rezistat prea mult, asa ca ne-am intors in Poienile Izei pe la ora 17.

A treia zi am pastrat-o vizitarii comunei unde am fost cazati. In Poienile Izei exista o biserica de lemn, patrimoniu UNESCO, in interiorul careia sunt desenati niste draci. Putin ciudat pentru mine sa gasesc draci in biserica, chiar daca logic, asa ar trebui sa fie toate. Prietenul nostru, Ghita, ne-a plimbat pe toate dealurile, pana nu ne-am mai simtit picioarele si pana am ajuns in Botiza. Am vizitat toate borcuturile care erau de vizitat, am vazut manastirea pe care o vom vizita a doua zi si am pornit spre Poienile Izei. O zi am petrecut-o umbland. A fost un chin pentru mine si Ancu, dar cred ca am pierdut amandoi din greutate.

A patra zi am pornit spre Manastirea de la Botiza, unde eram hram. Adulti in costume populare, copii in costume populare, peste tot unde te uitai, doar oameni imbracati de sarbatoare. Maramuresul este unul din putinele locuri unde traditia s-a conservat si se pastreaza si in ziua de astazi: in zi de sarbatoare, oamenii isi scot hainele din dulap si le poarta cu mandrie. Dupa slujba si dupa o ploaie buna, am primit traditionalele sarmalute, la iesirea din manastire. Dupa amiaza am imbracat-o pe Ancu in costum popular, cu gandul ca le voi putea arata turistilor straini ca pot sa imbrace straiele populare maramuresene.

Dupa o masa copioasa am pornit inspre Dej. Cum altfel decat cu masina de ocazie? Am ajuns seara in oras, cu un regret ca nu am putut sa stam mai mult in acel colt de rai.

Asta a fost aventura mea si a lui Ancu prin tinutul maramuresean.

Totusi, vizitarea acestei regiuni ne-a apropiat mai mult de proiect si ne-a facut sa ne implicam mai mult. Bineinteles ca era mai usor sa cautam poze pe Google, sa le adaugam pe pagina, iar datele sa le luam de pe Wikipedia si sa credem pe cuvant pe cei care le-au scris, fara sa stim despre ce vorbesc. Daca ne-ar sta in putere, am vizita toata tara in acest fel si am fotografia-o pe toata.

Deocamdata ne limitam doar la o regiune. Textul pe care l-am strans, in limba romana, incercam sa-l traducem in engleza si franceza, in prima faza, pentru a putea promova pagina in tarile Uniunii Europene.

Avem nevoie de un logo serios, pentru ca dorim si noi sa fim seriosi. Vrem ca anul viitor sa ne prezentam la niste targuri internationale, unde sa ne promovam pachetele si sa promovam tara. Imaginea agentiei va insemna totul in contextul atragerii de turisti in interior. Un logo realizat de o echipa de profesionisti, va ramane intiparit in mintea potentialilor turisti.

Prin tot ce voi incerca sa fac, vreau sa demonstrez doua lucruri: avem o tara frumoasa, dar care nu este pusa in valoare si este neglijata din lipsa unei promovari serioase si ca Elena Udrea nu-si are rostul pentru ca e pe dinafara; daca te plimbi cu calul si te invarti de 2-3 ori, nu ajuti turismul cu nimic.

Ce-a fost mai greu a trecut: ne-am pus proiectul pe picioare, am scapat de toata birocractia care ne-ar fi dus la sapa de lemn si primele trasee turistice sunt gata. Mai ramane doar sa ne facem o identitate, prin care sa ramanem in mintea celor care ne viziteaza sau care se intereseaza de noi.