Cum orasul este mic si exista atatea asociatii cate degete la o mana, vin cu niste detalii informative privind pasii care trebuie urmati pentru depunerea unei cereri pentru acordarea disponibilitatii denumirii unei asociatii.
Pasul 1. Trebuie platita taxa de 5 lei la Finainte (strada Mihai Eminescu). Taxa se plateste la primul ghiseu pe stanga. Trebuie s-o informati pe doamna respectiva ca acolo se plateste, pentru ca ea n-are cunostinta de asa ceva. Ii aratati si contul unde trebuie depusi banii si va rezovla in 3 minute.
Pasul 2. O intrebati frumos unde trebuie depuse actele (formularul il descarcati de aici si il printati in 3 exemplare) pentru rezervarea numelui. O sa va raspunda “la posta”, dar nu trebuie puse acolo. E o intrebare capcana, va mai amuzati de pregatirea continua de care au parte functionarii publici.
Pasul 3. Urmatoarea oprire este la Judecatorie. Intrati in Judecatorie, incercati toate usile (care sunt, bineinteles, inchise) dupa care mergeti la portar (daca-l gasiti) si-l intrebati daca ii cineva prin judecatorie: TEAPA, e greva.
Si mai zicea cineva ca nu avem un sistem de cacat?
Mi-e groaza sa ma gandesc cata bataie de cap o sa fie cu statul asociatiei, dar o sa revin cu detalii. Eventual, restul birocratiei o mut in Cluj.
N-am patit nimic, nu sunt mort, doar ca n-am timp sa ma mai ocup de blog. Sunt ocupat pana peste cap cu ITfest, un fel de concurs “Cel mai bun benzinar”, dar la nivel national.
Sa trecem la oile noastre.
Se ia un autobuz de la Transurb, se iau 2 controlori tineri si se iau 2 copii: unul cu bilet si unul fara bilet. Nu spun ca autobuzul mergea spre ruta Somcut ca e neinteresant.
La un moment dat controlorii incep sa-si faca treaba, sa verifice biletele. Controlorul dinspre sofer ajunge la baiatul cu bilet, situat pe partea stanga a usii din mijloc. Ii rupe biletul si trece mai departe la copilul fara bilet, situat pe partea dreapta a usii din mijloc, deci distanta dintre cei doi copii era de 1 metru. Baiatul nu avea bani la el, era coleg de clasa cu celalalt baiat care avea bilet si ar fi trebuit sa mearga 40 de minute pe jos ca sa ajunga de la statia de la Parcul Mare pana acasa.
Incepe controlorul sa-si arate forta in fata unui baiat de 14 ani. Ii cere carnetul de elev, il intreaba unde merge, daca are bani la el, de ce nu si-a luat bilet, unde coboara, terminand cu “ne dam jos impreuna in statie”. Intre timp vine controlorul din spate la baiatul care si-a facut biletul. Ii spune ceva de genul “Bai prostule, de ce ti-ai facut biletul? Ti-am zis ca atunci cand ma vezi pe mine sa nu-ti faci biletul”.
Dupa ce autobuzul a oprit la a doua statie, controlorii s-au dat jos cu baiatul fara bilet. L-au tinut in povesti. N-am mai stat gura casca, pentru ca i-as fi bagat pe controlori in origini (p*zda masii, mai pe romaneste).
Concluziile? Dintr-un autobuz cu 50 de persoane, un controlor s-a putut lega numai de un copil de 14 ani, plus ca in fata lui, alt controlor i-a spui altuia “ba prostule, de ce ti-ai facut biletul?”. Cata nesimtire poate sa incapa intr-un om? Daca isi tinea gura era totul ok, dar sa mai ai nesimtirea sa-i spui “de ce ti-ai facut biletul?” unuia de langa tine si apoi sa te legi de celalalt?
Si ultima maxima marca Transurb:
Trecem la prietenii mei, amenintatorii. Trecem la firma de salubritate.
Pentru inceput, ascultati discurul reprezentatului firmei (e si actionar, presupun):
Pe mine m-a uns la suflet. Mi-au dat lacrimile cand am auzit cat de profund a fost discursul… Cu cat patos a fost rostit, cata daruire sufleteasca pentru un astfel de discurs, ce cuvinte importante “echipa de profesionisti”, “iubesc Dejul ca pe propria mea familie”. Imi sterg lacrimile si merg mai departe.
Echipa de profesionisti? Hmmm, nu ma leg de faptul ca Oloi nu intra la categoria de profesionisti si nici nu mai bat mai mult din gura, niste poze cu o scurta descriere cred ca sunt mai mult decat destule.
Aruncarea gunoaielor selectiv
“Euro-container” de Dej
Citez: “Dupa ridicarea gunoiului, in jurul containerului se face curatenie”. Sigur?
Euro 6, functionare silentioasa, nu polueaza
“Iubesc Dejul ca pe propria familie”
Maturatul stradal
In Gherla se poate ridica gunoiul selectiv si se pot imprejmui locurile unde sunt amplasate containerele. In Dej, NU.
Care este substratul informarii prezentate in Consiliul Local? Pai nesimtirea unei firme de salubritate care, dupa o vreme in care a prestat serviciile cum le-a prestat si la un pret exagerat, mai are curajul sa mai spuna ca “in 3 luni se va pune pe picioare”. Pai doi ani au avut o durere groaznica la basca dupa care in 3 luni o sa dreaga si o sa faca vrute si nevrute. Asa a fost si precedentul imparat: inainte sa plece a pus flori in tot Dejul si a asfaltat trotuare pe care nu le-a bagat in seama timp de 8 ani.
Ma asteptam sa aminteasca un “Suciu Dan”, in randul persoanelor care si-au bagat nasul, dar tin sa amintesc ca in urma unei sesizari facute de directorul firmei de salubritate unei terte persoane (nu mie), contractul intre familia mea si firma de salubritate exista. O sa scot azi o punga in drum, plina cu hartii sa vad in cate saptamani o sa dispara.
Nu am obiceiul sa scriu doua post-uri pe zi, dar in urma scandalului provocat de adoptarea noii legi privind “interceptarea apelurilor” (pentru unii) m-am apucat impreuna cu EightMode sa calculam spatiul de stocare necesar.
Datele de pornire sunt:
- 6 milioane de utilizatori
- fiecare utilizator vorbeste cate o ora/zi
- fiecare utilizator trimite cate 10 sms-uri/zi
- continutul convorbirilor va fi inregistrat sub forma de fisier text, fara nici o formatare
- totul este inregistrat pentru 6 luni
O persoana poate sa vorbesca 100 de cuvinte pe minut (noi am calculat intre 150 si 170 de cuvinte).
100 de cuvinte/minut=>6.000 de cuvinte intr-o ora. Un fisier text cu 6.000 de cuvinte poate sa aiba 60 kb. 10 sms-uri trimise/zi insumeaza 1,5 kb (150 de caractere/sms). Deci intr-o zi, un abonat consuma 61,5kb din spatiul unui hard-disk. Intr-o saptamana, se aduna 430.5kb de date, intr-o luna se aduna 1,6 mega, iar in 6 luni 10 mega de date. 10 mega ar consuma un singur abonat timp de 6 luni, dar in cazul nostru exista 6 milioane de abonati. Inmultim 10 cu 6.000.000 si obtinem 60.000.000 de milioane de mega de date, 58.593 de giga, respectiv 57 de terra de date. Cum am putea imparti 57 de terra? Pai ii putem imparti in hard-diskuri de 300 de giga si anume in 194 hard-diskuri. Un hard-disk de 300 de GB, cu tehnologia SAS, nu SATA, costa in jur de 2.000 de lei. 194 ar costa 388.000. Deci doar mediul de stocare ar costa 3 miliarde 880 de milioane vechi. Mai avem de adaugat calculatoarele care inregistreaza informatiile, locatia unde sunt stocate, factura de curent si toate altele.
Este imposibil ca o companie cu capul pe umeri sa investeasca cateva zeci de miliarde pentru achizitionarea unui astfel de data center. Este imposibil ca o companie cu capul pe umeri sa investeasca atatia bani pentru interceptarea unor convorbiri de genul “tu proasta, ai muls vaca?”, “hai la mine sa ne-o tragem”, “vai tu, ce rau m-am băşit!”.
Se vor inregistra doar informatii despre apeluri: data, ora, durata, nr. apelat, serviciul, cost. Parlamentarii nu s-au gandit cand au votat legea, companiile vor ajunge in impas pentru ca nu vor mai avea unde sa stocheze atatea date. Daca un abonat utilizeaza 5 kb/zi din hard-disk pentru informatii despre convorbiri, in 6 luni, 6 milioane de abonati vor utiliza 5 terra. Incepe sa ma doara capul doar cand ma gandesc la aceste cifre.
Companiile de telefonie, precum Cosmote, Orange, Vodafone, Romtelecom si Zapp inregistrau aceste informatii despre convorbiri. Suntem in 21 ianuarie 2009 si va atasez o parte a unei facturi din 19 septembrie 2008. Sunt abonat Cosmote.
Stocarea acestor date pentru o perioada de timp este un lucru bun, cat timp nu sunteti terorist, infractor, violator sau aveti ceva probleme cu justitia. Ce-ar fi ca intr-o luna, factura la telefon sa va vina 30 de milioane? Ati merge la firma de telefonie, ati face o plangere iar ei v-ar spune cu zambetul pe buze “Ne pare rau, nu tinem informatii despre convorbirile dumneavoastra, violeaza intimitatea personala”. Si ati plati ca prostii 30 de milioane si luna urmatoare iar v-ar veni o factura frumoasa.
In loc sa ma faceti pe mine “naiv”, “prost”, “frustrat de viata reala”, incercati sa va ganditi inainte sa spuneti ceva. Este imposibil ca o companie sa stocheze atatea date. Nu am luat in considerare faptul ca numarul de abonati din Romania ajunge pe undeva pe la 20 de milioane si mai exista optiuni de minute Unlimited.
Cand am auzit prima data despre incalzirea globala, mi s-a facut pielea de gaina. Imi imaginam ca se va topi toata gheata de la poli, toata apa se va revarsa peste continente, se spunea ca marile vor creste cu cativa metri, iar eu ma intrebam la ce altitudine este Dejul, ca sa fiu sigur ca nu o sa ma inec.
Atat de rau am tinut cu incalzirea globala, incat anul trecut am trimis la un concurs un filmulet de vreo 4 minute legat de aceasta tema si am primit si un premiu pentru el. De multa vreme mi-a stat in plan sa caut niste poze ale Polului Nord vazut de sus. Intr-un final m-a lovit norocul si am gasit o arhiva cu poze din 1997 pana in 2008.
Este 3:00, iar temperatura de afara este de -14 grade. Mi se pare ca este iarna in toata regula; zapada multa lipseste, dar temperatura se mentine rece (“e cancer”, pe limbaj popular.) Nu imi pot da seama unde au disparut gradele in plus (“Temperatura globului creste in fiecare an cu cateva grade!”). Trebuia sa fie mai cald in perioada asta, daca ar fi sa ascultam parerea specialistilor, nu? Sa nu mai spun de zapada de 1 metru pe care am prins-o pe 22 noiembrie la altitudine de sub 1300 de metri mi se pare un semn al incalzirii globale.
In urmatorul filmulet este prezentata evolutia ghetarilor din anul 1997-2008. Interesant este faptul ca in unii ani, gheata s-a refacut in zonele de unde a disparut. In acest caz ma intreb daca Pamantul nu se poate regenera sub poluarea actuala, la fel cum s-a regenerat si in cazul unor dezastre naturale (nu, Pamantul nu are 6.000 de ani).
Incalzirea globala incepe sa se transforme intr-un circ politic. Cine are de castigat din acest circ? Tarile mari care demareaza tratate si le si semneaza. Tarile care-si permit sa pastreze si o agricultura pentru consum si alta pentru biodiesel, tarile care-si pot manipula cetatenii atat de mult, incat toti si-ar cumpara “becuri ecologice” pline de mercur, tarile care stiu ca rezerva de petrol e pe duca (oare in mainile cui sunt rafinariile din Irak? va dau un indiciu: totul a inceput sub pretextul atentatelor din 11 septembrie) si vor sa se orienteze spre alte resurse pentru producerea combustibilului. Cel mai mare producator de biocombustibil este Europa, producand 4,9 milioane din 6, iar restul este produs de America. Cazurile in care discutiile despre incalzirea globala au murit in timpul sedintelor Parlamentului din America nu au fost putine. Politicienii americani stiu ceva ce noi nu stim si nu vor sa ne zica.
Teoria mea este alta si o voi prezenta printr-un exemplu: sa spunem ca exista un profesor de geografie foarte respectat, care pregateste elevii minutios iar acestia se intorc cu diplome de la concursuri nationale si internationale. Intr-o zi, acest profesor respectabil are o mica problema cu maseaua, o durere ingrozitoare, o durere care-i sfarsea sufletul, iar printr-un litru de tuica a reusit s-o calmeze. Venit la clasa, se apuca sa le explice elevilor ca linia alba din jurul hartii (conturul) sunt defapt ghetari, ce altceva poate fi reprezentat prin alb decat zapada? Si le explica elevilor o jumatate de ora pana ajung bietii copii sa-l creada. Mai spre seara, revenindu-si din mahmureala, si-a dat seama de tampeniile pe care le-a scornit si, in loc sa-si asume vorbele, a mai vorbit si cu alti profesori sa-l acopere. Si uite asa, putem transpune exemplul nostru in cazul cercetatorilor care fac descoperiri nemaipomenite. In toata povestea asta cu incalzirea globala, doar un singur nume am retinut din 2 vehiculate, fiind cel al lui Al Gore. Celalalt nume era al unui cercetator care a spus ca toata incalzirea globala e o aiureala.
Pornim televizorul si auzim “cercetatorii au descoperit…”, “un grup de cercetatori…”, “niste cercetatori dedicati…”, dar niciodata nu auzim nume, niciodata nu se spun numele cercetatorilor care fac studiile, doar niste introduceri tampite care nu pot fi luate ca surse credibile. Am impresia ca toate stirile astea sunt fabricate in studio-uri sau exista vreo pagina de care n-am aflat si unde se scriu tampeniile astea.
Spre final, doua poze cu evolutia ghetarilor din 1997 in 2002, din 2002 in 2008, respectiv din 1997 in 2008, prin culoarea galbena fiind reprezentata gheata topita de-a lungul anilor. Incepe sa mi se faca rau de la prostia si povestile cu care suntem inconjurati sau mi se face rau din cauza persoanelor care le cred.
Pentru cei care nu stiu, azi a fost Ziua Romaniei. La multi ani noua!
Lucrez de 3 zile la noua pagina a orasului si cand sa ma mandresc ca scriu www.dej.ro si apare pagina mea…. TEAPA. Serverul de la Papiu este cazut. Sa nu mori de ciuda?
Totusi, pagina poate fi accesata la adresa http://dej.suciudan.net (pana rezolv problema cu domeniul).
Doua capturi de ecran cu temele paginii (cea de zi si cea de noapte):
Astm bronsic infectios. Aceasta este boala scrisa pe fisa de internare in spital.
Este urat sa stai in spital. Doar ideea de spital le face unora pielea ca de gaina. Ajungi in spital cand nu mai stii ce analize sa iti faci sa depistezi boala de care suferi, ajungi in spital daca nu ai incredere in medicul de familie, ajungi in spital daca ai facut o imunitate la medicamentele administrate pe cale bucala. Ma regasesc in cele 3 cazuri de mai sus: de la prea mult antibiotic prescris de catre medicul de familie am ajuns sa nu mai reactionez la el.
Miercuri am fost in control, miercuri m-am internat. Doar batrani, doar pensionari. Cum m-am simtit intre ei? Greu de spus in momentele de fata. E ciudat sa stii ca esti major, te internezi in spital, esti elev pe bancile liceului, iar altii se interneaza datorita varstei, datorita locului de munca unde au lucrat toata viata si unde si-au distrus sanatatea.
De ce am fost internat in spital? Greu de spus. As putea sa folosesc cuvintele astea la orice lucru legat de spital. Trebuia sa mai stau pana maine, dar nu am mai rezistat psihic. E groaznic sa fi inchis intre 6 pereti, sa nu ai acces la un radio, la un televizor, sa vezi atatia oameni bolnavi langa tine. Sa-i vezi imbatraniti si sa te gandesti ca la 18 ani stai in aceasi cladire cu niste oameni care poate nu mai au de trait atatia ani cati am eu la bord. E demoralizator. E demoralizator sa stai la rand, sa astepti randul la injectie, sa vezi cum oameni indoiti de spate ies din cabinet si se indreapta inspre salon. Te simti ca si cum nu ai fi intr-un corp potrivit. Te intrebi involuntar “ce caut aici?”.
Lasand la o parte povestea lunga si plictisitoare, trec peste starea mea de spirit si ajung la conditiile oferite de spital.
Mancarea e aceasi. Aceasi fasole, aceasi varza, aceiasi taietei pe care i-a prins si sora mea. In prima zi la pranz primesc fasole cu carnat. Seara primesc macaroane cu branza. A doua zi la pranz primesc varza calita. Seara primesc macaroane cu varza. Cum se simte stomacul meu dupa asemenea mancare? Groaznic. Cu totii stim cat de mult baloneaza varza si fasolea. E groaznic sa simti ca stomacul te apasa, ca tot timpul vrei sa mergi la toaleta. Si asta nu din cauza ca nu imi plac mancarurile insirate mai sus; sunt bune, dar in cantitati mai mici. Daca nu primeam niste mancare gatita de la Ancu, ma trezeam cu o sarcina imaginara.
Saloanele reconditionate. In graba, bineinteles, doar suntem in Romania. Patul pe care trebuia sa dorm semana cu un lac. Capul imi era deasupra corpului, labele piciorului la fel. Noroc cu un domn care nu avea chef sa stea toata ziua internat pentru niste analize si m-a lasat sa dorm in patul sau. Curate si sarace. Asa pot fi descrise in doua cuvinte.
Baile compenseaza prin curatenie si conditiile decente. Curatenie daca nu cumva un domn de la tara cu niste mici tulburari psihice nu isi face nevoile pe unde apuca si nu provoaca o inundatie. Conditii decente daca nu cumva domnul respectiv unge peretii cu rahat. Apa calda tot timpul, baile sunt curatate de 2 ori pe zi. Acelasi lucru si in cazul camerelor.
Asistentele brutale, cat usa de mari, care aveau impresia ca atunci cand dau injectie croseteaza, au plecat. Presupun ca le-au transferat la posta. Acolo-si pot descarca nervii in liniste pe diversi clienti uituci sau grabiti. Nu am avut probleme cu injectiile pana nu am dat de o asistenta mai tinerica. Tinerica dupa aspect si fara prea multa experienta dupa durerile provocate de injectiile aplicate. In mana dreapta a vazut doua vene. O zi nu mi-am mai putut folosi mana. In cea stanga nu a dat de vena. A bagat acul pana s-a saturat. Tragea din “vena”, nu iesea decat aer. La un moment dat cand a scos acul aproape tot a iesit si sange.
Securitatea in spital lipseste cu desavarsire. Intr-o saptamana o singura data a fost inchisa usa de la spital, in rest se poate intra si iesi ca intr-o toaleta publica (diferenta e la pret, intrarea fiind gratuita). Presupun ca o persoana din interiorul spitalului m-a auzit vorbind la telefon despre bomba care s-ar putea pune in spital fara sa intrebe nimeni.
Si ultima pe lista, dar nu cea din urma, este doamna (daca o pot numi asa) care a reusit sa-l bage pe Dumnezeu si “coaiele” in aceasi propozitie. Dupa afirmatia “Cand vi la mine sa aduci dvd-playerul cu slujbele ca vor sa le auda doua surori de aici”, reiese ca doamna este pocaita. Presupun ca orice pocaita are dreptul sa isi intrebe sotul cu voce tare daca ii este dor de ea si daca i-a umblat cineva la coaie (ale sotului, nu ale doamnei)… Este ceva normal si cotidian. Cine altcineva sa umble la bijuterii decat sotia? Trebuia doamna sa fie sigura ca sotul ii este fidel. Alta intamplare cat se poate de dezgustatoare a fost cand am fost la toaleta dupa doamna. A fost mai rapida decat mine asa ca a trebuit sa astept sa-mi fac nevoile fiziologice. Mi-a fost groaza sa fac poza (ar fi spus unii ca sunt disperat sau pervers), dar parul lasat de dansa pe capac este mai mare decat parul pe care-l am pe picioare. Presupun ca la tara nu se depune pe capacul de lemn, dar la oras se lipeste de capacul de plastic.
Cam asta a fost aventura mea in spital. Sper sa nu mai dau pe la spital numai cand voi muri si nu va avea familia unde sa ma depoziteze, decat la morga. E groaznic sa stai in spital. Groaznic.
