Atat de rau am tinut cu incalzirea globala, incat anul trecut am trimis la un concurs un filmulet de vreo 4 minute legat de aceasta tema si am primit si un premiu pentru el. De multa vreme mi-a stat in plan sa caut niste poze ale Polului Nord vazut de sus. Intr-un final m-a lovit norocul si am gasit o arhiva cu poze din 1997 pana in 2008.

Este 3:00, iar temperatura de afara este de -14 grade. Mi se pare ca este iarna in toata regula; zapada multa lipseste, dar temperatura se mentine rece (“e cancer”, pe limbaj popular.) Nu imi pot da seama unde au disparut gradele in plus (“Temperatura globului creste in fiecare an cu cateva grade!”). Trebuia sa fie mai cald in perioada asta, daca ar fi sa ascultam parerea specialistilor, nu? Sa nu mai spun de zapada de 1 metru pe care am prins-o pe 22 noiembrie la altitudine de sub 1300 de metri mi se pare un semn al incalzirii globale.

In urmatorul filmulet este prezentata evolutia ghetarilor din anul 1997-2008. Interesant este faptul ca in unii ani, gheata s-a refacut in zonele de unde a disparut. In acest caz ma intreb daca Pamantul nu se poate regenera sub poluarea actuala, la fel cum s-a regenerat si in cazul unor dezastre naturale (nu, Pamantul nu are 6.000 de ani).

Incalzirea globala incepe sa se transforme intr-un circ politic. Cine are de castigat din acest circ? Tarile mari care demareaza tratate si le si semneaza. Tarile care-si permit sa pastreze si o agricultura pentru consum si alta pentru biodiesel, tarile care-si pot manipula cetatenii atat de mult, incat toti si-ar cumpara “becuri ecologice” pline de mercur, tarile care stiu ca rezerva de petrol e pe duca (oare in mainile cui sunt rafinariile din Irak? va dau un indiciu: totul a inceput sub pretextul atentatelor din 11 septembrie) si vor sa se orienteze spre alte resurse pentru producerea combustibilului. Cel mai mare producator de biocombustibil este Europa, producand 4,9 milioane din 6, iar restul este produs de America. Cazurile in care discutiile despre incalzirea globala au murit in timpul sedintelor Parlamentului din America nu au fost putine. Politicienii americani stiu ceva ce noi nu stim si nu vor sa ne zica.

Teoria mea este alta si o voi prezenta printr-un exemplu: sa spunem ca exista un profesor de geografie foarte respectat, care pregateste elevii minutios iar acestia se intorc cu diplome de la concursuri nationale si internationale. Intr-o zi, acest profesor respectabil are o mica problema cu maseaua, o durere ingrozitoare, o durere care-i sfarsea sufletul, iar printr-un litru de tuica a reusit s-o calmeze. Venit la clasa, se apuca sa le explice elevilor ca linia alba din jurul hartii (conturul) sunt defapt ghetari, ce altceva poate fi reprezentat prin alb decat zapada? Si le explica elevilor o jumatate de ora pana ajung bietii copii sa-l creada. Mai spre seara, revenindu-si din mahmureala, si-a dat seama de tampeniile pe care le-a scornit si, in loc sa-si asume vorbele, a mai vorbit si cu alti profesori sa-l acopere. Si uite asa, putem transpune exemplul nostru in cazul cercetatorilor care fac descoperiri nemaipomenite. In toata povestea asta cu incalzirea globala, doar un singur nume am retinut din 2 vehiculate, fiind cel al lui Al Gore. Celalalt nume era al unui cercetator care a spus ca toata incalzirea globala e o aiureala.

Pornim televizorul si auzim “cercetatorii au descoperit…”, “un grup de cercetatori…”, “niste cercetatori dedicati…”, dar niciodata nu auzim nume, niciodata nu se spun numele cercetatorilor care fac studiile, doar niste introduceri tampite care nu pot fi luate ca surse credibile. Am impresia ca toate stirile astea sunt fabricate in studio-uri sau exista vreo pagina de care n-am aflat si unde se scriu tampeniile astea.

Spre final, doua poze cu evolutia ghetarilor din 1997 in 2002, din 2002 in 2008, respectiv din 1997 in 2008, prin culoarea galbena fiind reprezentata gheata topita de-a lungul anilor. Incepe sa mi se faca rau de la prostia si povestile cu care suntem inconjurati sau mi se face rau din cauza persoanelor care le cred.

1997 – 2002

2002 – 2008

1997 – 2008

Este urat sa stai in spital. Doar ideea de spital le face unora pielea ca de gaina. Ajungi in spital cand nu mai stii ce analize sa iti faci sa depistezi boala de care suferi, ajungi in spital daca nu ai incredere in medicul de familie, ajungi in spital daca ai facut o imunitate la medicamentele administrate pe cale bucala. Ma regasesc in cele 3 cazuri de mai sus: de la prea mult antibiotic prescris de catre medicul de familie am ajuns sa nu mai reactionez la el.

Miercuri am fost in control, miercuri m-am internat. Doar batrani, doar pensionari. Cum m-am simtit intre ei? Greu de spus in momentele de fata. E ciudat sa stii ca esti major, te internezi in spital, esti elev pe bancile liceului, iar altii se interneaza datorita varstei, datorita locului de munca unde au lucrat toata viata si unde si-au distrus sanatatea.

De ce am fost internat in spital? Greu de spus. As putea sa folosesc cuvintele astea la orice lucru legat de spital. Trebuia sa mai stau pana maine, dar nu am mai rezistat psihic. E groaznic sa fi inchis intre 6 pereti, sa nu ai acces la un radio, la un televizor, sa vezi atatia oameni bolnavi langa tine. Sa-i vezi imbatraniti si sa te gandesti ca la 18 ani stai in aceasi cladire cu niste oameni care poate nu mai au de trait atatia ani cati am eu la bord. E demoralizator. E demoralizator sa stai la rand, sa astepti randul la injectie, sa vezi cum oameni indoiti de spate ies din cabinet si se indreapta inspre salon. Te simti ca si cum nu ai fi intr-un corp potrivit. Te intrebi involuntar “ce caut aici?”.

Lasand la o parte povestea lunga si plictisitoare, trec peste starea mea de spirit si ajung la conditiile oferite de spital.

Mancarea e aceasi. Aceasi fasole, aceasi varza, aceiasi taietei pe care i-a prins si sora mea. In prima zi la pranz primesc fasole cu carnat. Seara primesc macaroane cu branza. A doua zi la pranz primesc varza calita. Seara primesc macaroane cu varza. Cum se simte stomacul meu dupa asemenea mancare? Groaznic. Cu totii stim cat de mult baloneaza varza si fasolea. E groaznic sa simti ca stomacul te apasa, ca tot timpul vrei sa mergi la toaleta. Si asta nu din cauza ca nu imi plac mancarurile insirate mai sus; sunt bune, dar in cantitati mai mici. Daca nu primeam niste mancare gatita de la Ancu, ma trezeam cu o sarcina imaginara.

Saloanele reconditionate. In graba, bineinteles, doar suntem in Romania. Patul pe care trebuia sa dorm semana cu un lac. Capul imi era deasupra corpului, labele piciorului la fel. Noroc cu un domn care nu avea chef sa stea toata ziua internat pentru niste analize si m-a lasat sa dorm in patul sau. Curate si sarace. Asa pot fi descrise in doua cuvinte.

Baile compenseaza prin curatenie si conditiile decente. Curatenie daca nu cumva un domn de la tara cu niste mici tulburari psihice nu isi face nevoile pe unde apuca si nu provoaca o inundatie. Conditii decente daca nu cumva domnul respectiv unge peretii cu rahat.  Apa calda tot timpul, baile sunt curatate de 2 ori pe zi. Acelasi lucru si in cazul camerelor.

Asistentele brutale, cat usa de mari, care aveau impresia ca atunci cand dau injectie croseteaza, au plecat. Presupun ca le-au transferat la posta. Acolo-si pot descarca nervii in liniste pe diversi clienti uituci sau grabiti. Nu am avut probleme cu injectiile pana nu am dat de o asistenta mai tinerica. Tinerica dupa aspect si fara prea multa experienta dupa durerile provocate de injectiile aplicate. In mana dreapta  a vazut doua vene. O zi nu mi-am mai putut folosi mana. In cea stanga nu a dat de vena. A bagat acul pana s-a saturat. Tragea din “vena”, nu iesea decat aer. La un moment dat cand a scos acul aproape tot a iesit si sange.

Securitatea in spital lipseste cu desavarsire. Intr-o saptamana o singura data a fost inchisa usa de la spital, in rest se poate intra si iesi ca intr-o toaleta publica (diferenta e la pret, intrarea fiind gratuita). Presupun ca o persoana din interiorul spitalului m-a auzit vorbind la telefon despre bomba care s-ar putea pune in spital fara sa intrebe nimeni.

Si ultima pe lista, dar nu cea din urma, este doamna (daca o pot numi asa) care a reusit sa-l bage pe Dumnezeu si “coaiele” in aceasi propozitie. Dupa afirmatia “Cand vi la mine sa aduci dvd-playerul cu slujbele ca vor sa le auda doua surori de aici”, reiese ca doamna este pocaita. Presupun ca orice pocaita are dreptul sa isi intrebe sotul cu voce tare daca ii este dor de ea si daca i-a umblat cineva la coaie (ale sotului, nu ale doamnei)… Este ceva normal si cotidian. Cine altcineva sa umble la bijuterii decat sotia? Trebuia doamna sa fie sigura ca sotul ii este fidel. Alta intamplare cat se poate de dezgustatoare a fost cand am fost la toaleta dupa doamna. A fost mai rapida decat mine asa ca a trebuit sa astept sa-mi fac nevoile fiziologice. Mi-a fost groaza sa fac poza (ar fi spus unii ca sunt disperat sau pervers), dar parul lasat de dansa pe capac este mai mare decat parul pe care-l am pe picioare. Presupun ca la tara nu se depune pe capacul de lemn, dar la oras se lipeste de capacul de plastic.

Cam asta a fost aventura mea in spital. Sper sa nu mai dau pe la spital numai cand voi muri si nu va avea familia unde sa ma depoziteze, decat la morga. E groaznic sa stai in spital. Groaznic.

Acesta este primul proiect, cel necastigator:

Iar acesta este cel de al doilea proiect, cel castigator:

Nu stiu care au fost criteriile de selectie, dar singurul proiect care mi-a placut a fost primul. Este singurul proiect care pare mai verde. Ma deranjeaza sa se strice tot Parcul Mic, iar in locul spatiului verde sa apara pavele. De ce ne luam dupa orasele mari? Suntem un oras mic, nu am putea face ceva diferit? In Cluj, pietonala nu este verde. Sunt cativa copaci plantati recent care inca n-au crescut, in rest, spatii verzi de nicaieri. Sibiul este la fel. M-au impresionat cladirile nu trotuarul infinit care-mi dau senzatia de renumitul “gri ceausist” cum au fost (si mai sunt) unele blocuri de prin oras. In cazul Brasovului, acesta compenseaza cu verdeata din jur.

Cum se vad aceste centre pietonale de sus? Foarte sec:

Cluj-Napoca

Brasov

Sibiu

De ce atata pavaj? La ce este bun? Mi se par atat de monotone si parca strica tot peisajul din jur. Avem un centru mic, nu ne putem compara cu Sibiul. Vrem sa ajungem si noi in pas cu turma, sa copiem de unde putem. Daca venim cu ceva comun, de ce ar alege turistii sa treaca prin Dej? De ce ar alege Dejul cand ar putea gasi acelasi lucru in Sibiu? Nu pot intelege care este castigul in a pava un centru de oras.

Acum ca s-a schimbat conducerea, de ce nu se scoate proiectul la dezbatere publica? Nu mai vreau sa incep povestea veche si nemuritoare cu “fosta conducere”, dar nu ar trebui sa le continuam greselile. Eu, ca si cetatean al municipiului Dej, as veni cu niste propuneri la proiectul ales. Ar interesa pe cineva? Eu cred ca nu. Inainte de demararea constructiei, ar trebui intrebati cetatenii. Este orasul nostru si ne putem da cu parerea.

Ce propuneri as avea eu pentru proiectul actual?

1. Inlocuirea fantanii arteziene: este prea seaca. Aceasi fanta dreptunghiulara vezi la tot pasul. De ce nu s-a incercat construirea unei fantani in zidul Bisericii? O fantana sub forma unei cascade pe care sa-ti fie mai mare dragul sa o privesti.

2. Mai multa vegetatie: 10 copaci nu sunt destui pentru un centru de oras. Niste gazon nu ar strica. Vin turistii vara, isi intind paturica si se bucura de un centru linistit si frumos.

Astept sa vad ce se va face. Daca vor urma proiectul cumparat cu cateva sute de mii de euro, in semn de protest, voi angaja o echipa care se va urina in fiecare seara pe trotuar pana se va eroda iar iarba va creste din nou in centru. Ca si in zilele noastre, de altfel.