Astm bronsic infectios. Aceasta este boala scrisa pe fisa de internare in spital.
Este urat sa stai in spital. Doar ideea de spital le face unora pielea ca de gaina. Ajungi in spital cand nu mai stii ce analize sa iti faci sa depistezi boala de care suferi, ajungi in spital daca nu ai incredere in medicul de familie, ajungi in spital daca ai facut o imunitate la medicamentele administrate pe cale bucala. Ma regasesc in cele 3 cazuri de mai sus: de la prea mult antibiotic prescris de catre medicul de familie am ajuns sa nu mai reactionez la el.
Miercuri am fost in control, miercuri m-am internat. Doar batrani, doar pensionari. Cum m-am simtit intre ei? Greu de spus in momentele de fata. E ciudat sa stii ca esti major, te internezi in spital, esti elev pe bancile liceului, iar altii se interneaza datorita varstei, datorita locului de munca unde au lucrat toata viata si unde si-au distrus sanatatea.
De ce am fost internat in spital? Greu de spus. As putea sa folosesc cuvintele astea la orice lucru legat de spital. Trebuia sa mai stau pana maine, dar nu am mai rezistat psihic. E groaznic sa fi inchis intre 6 pereti, sa nu ai acces la un radio, la un televizor, sa vezi atatia oameni bolnavi langa tine. Sa-i vezi imbatraniti si sa te gandesti ca la 18 ani stai in aceasi cladire cu niste oameni care poate nu mai au de trait atatia ani cati am eu la bord. E demoralizator. E demoralizator sa stai la rand, sa astepti randul la injectie, sa vezi cum oameni indoiti de spate ies din cabinet si se indreapta inspre salon. Te simti ca si cum nu ai fi intr-un corp potrivit. Te intrebi involuntar “ce caut aici?”.
Lasand la o parte povestea lunga si plictisitoare, trec peste starea mea de spirit si ajung la conditiile oferite de spital.
Mancarea e aceasi. Aceasi fasole, aceasi varza, aceiasi taietei pe care i-a prins si sora mea. In prima zi la pranz primesc fasole cu carnat. Seara primesc macaroane cu branza. A doua zi la pranz primesc varza calita. Seara primesc macaroane cu varza. Cum se simte stomacul meu dupa asemenea mancare? Groaznic. Cu totii stim cat de mult baloneaza varza si fasolea. E groaznic sa simti ca stomacul te apasa, ca tot timpul vrei sa mergi la toaleta. Si asta nu din cauza ca nu imi plac mancarurile insirate mai sus; sunt bune, dar in cantitati mai mici. Daca nu primeam niste mancare gatita de la Ancu, ma trezeam cu o sarcina imaginara.
Saloanele reconditionate. In graba, bineinteles, doar suntem in Romania. Patul pe care trebuia sa dorm semana cu un lac. Capul imi era deasupra corpului, labele piciorului la fel. Noroc cu un domn care nu avea chef sa stea toata ziua internat pentru niste analize si m-a lasat sa dorm in patul sau. Curate si sarace. Asa pot fi descrise in doua cuvinte.
Baile compenseaza prin curatenie si conditiile decente. Curatenie daca nu cumva un domn de la tara cu niste mici tulburari psihice nu isi face nevoile pe unde apuca si nu provoaca o inundatie. Conditii decente daca nu cumva domnul respectiv unge peretii cu rahat. Apa calda tot timpul, baile sunt curatate de 2 ori pe zi. Acelasi lucru si in cazul camerelor.
Asistentele brutale, cat usa de mari, care aveau impresia ca atunci cand dau injectie croseteaza, au plecat. Presupun ca le-au transferat la posta. Acolo-si pot descarca nervii in liniste pe diversi clienti uituci sau grabiti. Nu am avut probleme cu injectiile pana nu am dat de o asistenta mai tinerica. Tinerica dupa aspect si fara prea multa experienta dupa durerile provocate de injectiile aplicate. In mana dreapta a vazut doua vene. O zi nu mi-am mai putut folosi mana. In cea stanga nu a dat de vena. A bagat acul pana s-a saturat. Tragea din “vena”, nu iesea decat aer. La un moment dat cand a scos acul aproape tot a iesit si sange.
Securitatea in spital lipseste cu desavarsire. Intr-o saptamana o singura data a fost inchisa usa de la spital, in rest se poate intra si iesi ca intr-o toaleta publica (diferenta e la pret, intrarea fiind gratuita). Presupun ca o persoana din interiorul spitalului m-a auzit vorbind la telefon despre bomba care s-ar putea pune in spital fara sa intrebe nimeni.
Si ultima pe lista, dar nu cea din urma, este doamna (daca o pot numi asa) care a reusit sa-l bage pe Dumnezeu si “coaiele” in aceasi propozitie. Dupa afirmatia “Cand vi la mine sa aduci dvd-playerul cu slujbele ca vor sa le auda doua surori de aici”, reiese ca doamna este pocaita. Presupun ca orice pocaita are dreptul sa isi intrebe sotul cu voce tare daca ii este dor de ea si daca i-a umblat cineva la coaie (ale sotului, nu ale doamnei)… Este ceva normal si cotidian. Cine altcineva sa umble la bijuterii decat sotia? Trebuia doamna sa fie sigura ca sotul ii este fidel. Alta intamplare cat se poate de dezgustatoare a fost cand am fost la toaleta dupa doamna. A fost mai rapida decat mine asa ca a trebuit sa astept sa-mi fac nevoile fiziologice. Mi-a fost groaza sa fac poza (ar fi spus unii ca sunt disperat sau pervers), dar parul lasat de dansa pe capac este mai mare decat parul pe care-l am pe picioare. Presupun ca la tara nu se depune pe capacul de lemn, dar la oras se lipeste de capacul de plastic.
Cam asta a fost aventura mea in spital. Sper sa nu mai dau pe la spital numai cand voi muri si nu va avea familia unde sa ma depoziteze, decat la morga. E groaznic sa stai in spital. Groaznic.
